Revista Colloquia
![]() |
| Colloquia Journal for Central European History |
||
| publicaţie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj, Facultatea de Istorie şi Filosofie, Institutul de Studii Central Europene | ||
|
||
| Frecvenţa apariţiei: anuală ISSN: 1223-5261 clasificare CNCSIS (2010): „B” |
Fondată în 1994, Colloquia. Journal for Central European History este publicată în limba engleză, ca revistă academică cu referenţi, de către Institutul de Studii Central-Europene al Facultăţii de Istorie şi Filosofie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj. Revista se adresează unui public din afara României pe care încearcă să-l familiarizeze cu cercetarea istorică din spaţiul central şi est-central European, adică din Austria, Ungaria, Cehia, Slovacia, Croaţia, Polonia şi Romania. Astfel Colloquia doreşte să faciliteze comunicarea nu doar între cercetători est-central europeni şi cei din Europa de vest, ci şi comunicarea inter-regională, de multe ori obstrucţionată de publicarea exclusivă în limbile ţărilor respective. Pornind de la această idee a informării unui public vest-European în legătură cu cercetarea din Europa centrală şi est-centrala, revista încearcă să includă şi un număr cât mai mare de recenzii ale unor cărţi publicate în această regiune. Pornind de la sugestia indusă de însuşi titlul ei, revista încearcă să contribuie la stimularea unei culturi a comunicării. Acest scop este realizat prin accesibilizarea cercetării datorită publicării articolelor în limba engleză, prin iniţierea şi editarea unor discuţii tematice referitoare la subiecte de interes în istoriografia europeană şi prin substanţiale secţiuni de recenzii şi prezentări de conferinţe. Revista încearcă astfel să ţină pasul cu avangarda domeniului şi să ofere cititorilor săi o idee cât mai clară despre cele mai recente evoluţii şi cele mai noi tendinţe în aria de cercetare.
- Redacţia
- Procesul de evaluare
- Guidelines for contributors
- Numere
- Colloquia. Journal of Central European History. Volume XVIII, 2011
- Colloquia. Journal of Central European History. Volume XVII, 2010
- Colloquia. Journal of Central European History. Volume XVI, 2009
- Colloquia. Journal of Central European History. Volume XV, 2008
- Colloquia Journal of Central European History Volume XIV, 2007
- Colloquia Journal of Central European History Volume XIII, No 1-2, 2006
- Colloquia. Journal of Central European History. Volume XII, No 1-2, 2005
- Colloquia. Journal of Central European History. Volume X-XI, no 1-2, 2003-2004
- Colloquia. Journal of Central European History. Volume VIII-IX, No 1-2, 2001-2002
- Colloquia. Journal of Central European History. Volume V-VII, No 1-2, 1998-2000
- Colloquia. Journal of Central European History. Volume III-IV, No 1-2, 1996-1997
- Colloquia. Journal of Central European History. Volume II, No 1-2, 1995
- Colloquia. Journal of Central European Historry. Volume I, No 2, 1994
- Colloquia. Journal of Central Europe History. Volume I, No 1, 1994
